Pietrele preţioase au o mare energie care ajută corpul nostru să se vindece şi să se regenereze. Fiecare piatră are efect diferit asupra purtătorului ei. Această terapie cu pietre preţioase se numeşte cristaloterapie, şi se pot folosi orice pietre în funcţie de afecţiunea pentru care avem nevoie de ele.
Jadul ajută la scăderea febrei, ea susţine activitatea rinichilor, se mai numeşte şi piatra fertilităţi, deci dacă doreşti copii cât mai repede foloseşte jadul cu încredere. Folosită la masaj cu pietre calde are şi efect antirid. Ajută sufletul prin întărirea personalităţii şi aduce pofta de viaţă. Pentru efecte bune poţi să o pui sub perină, să o foloseşti în pandantiv sau poţi folosi şi apa de jad.
Agatul este un mare ajutor împotriva inflamării pielii. Calmează înţepăturile de insecte, întăreşte organele de reproducere. Ascute vederea, înlătură orice fel de durere, este folosit şi în tratarea epilepsiei şi insomniei. Această piatră este foarte bună pentru copii adolescenţi pentru că influenţează procesul de maturizare şi ajută creativitatea. Trebuie utilizată direct pe piele.
Carneolul reglează tensiunea arterială, şi ajută foarte mult împotriva crampelor şi durerilor menstruale. Se mai numeşte şi piatră a noului pentru că dă un impuls nou. Ajută la lucrurile noi şi la reglerea sufletului în armonie. Ea trebuie activată înainte de folosire, prin ţinerea ei mai multă vreme la soare.
Sarderul este foarte eficient pentru durerile de cap, răceli, durerile urechilor, tulburărilor de auz, dar ajută şi la reumatism. Această piatră este foarte potrivită pentru oameni mai egoişti. Ea câştigă şi păstrează bucuria. Ca să ai un efect benefic trebuie să o aşezi pe locurile cu probleme.
Rubinul Această piatră întăreşte sistemul imunitar, acţionează împotriva coagulării sângelui şi împotriva anemiei. Se mai utilizează şi penzru afecţiuni cardio- vasculare, probleme oftamologige. Ea încurajează purtătorul şi aduce îndrăzneală. Foloseşte această piatră ca pandantiv sau cercei.
Alexandritul se foloseşte pentru menţinerea elasticităţi venelor şi arterelor, reglează formarea sângelui. Potrivit legendei această piatră este smarald ziua şi ametist noaptea. Această piatră simbolizează viaţa şi metamorfozele ei. Se descarcă în apă călduţă şi după scurt timp se reîncarcă la soare. Nu se ţine mult timp la soare. Se foloseşte pe locurile cu probleme.
Malachitul ne ajută la îmbunătăţirea vederii, este foarte bun în tratarea afecţiunilor, pancreasului, splinei, stomacului. Ajută la crampele din stomac, durerile de cap. Sufleteşte ajută mult la problemele emoţionale. Folosită sub perină ajută la insomnie. Ne curăţă mintea şi ajută la un somn liniştit şi odihnitor.
Opalul este bun pentru tratarea depresiilor, este utilizat la tratarea bolilor digestive, tonifică inima. Această piatră alungă ghinionul şi necazurile. Opalul trebuie descărcat la soare şi pe urmă încărcat scurt timp la soare. Poate fi folosit la obiecte ornamentale şi bijuterii.
Perla este folosită la tratarea problemelor gâtului, ale nasului, bolile plămânilor. Această piatră este simbol al fericirii, puterii şi înţelepăciunii. Această piatră aduce vise frumoase femeilor, deci dacă îţi pui o perlă sub perină poţi avea parte de vise frumoase. Ea se descarcă în apă rece şi se reâncarcă la soare. Se foloseşte ca colier, cercei şi brăţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu